Header

Box Office > Rogue One: A Star Wars Story, al șaptelea film al anului la debut

Want create site? Find Free WordPress Themes and plugins.

Rogue One: A Star Wars Story / Rogue One: O poveste Star Wars (Forum Film) – cinemaMetru=67% – a fost în fruntea topului la box office în weekendul de debut, cu aproape două milioane de lei încasări.

Noul film din celebra serie gândită de George Lucas a totalizat 1.902.369 lei în weekendul de debut, fiind prezentat în 199 de săli și având aproape 95.000 de spectatori. A reprezentat a șaptea performanță a anului la debut, însă a fost departe de filmul Star Wars lansat în urmă cu un an, Episode VII – The Force Awakens (Forum Film) stabilind record de încasări în România în weekendul de debut, cu 3,98 milioane de lei.

În weekendul trecut, pe locul al doilea a fost comedia Office Christmas Party / Super party la birou (Freeman Entertainment), care a coborât o poziție față de debut, în al doilea weekend încasând cu 38% mai puțin, anume 467.770 lei, cu 23.878 de spectatori în 60 de săli.

Podiumul weekendului a fost completat de premiera Sing / Hai să cântăm! (Ro Image 2000) – cinemaMetru=71% -, care a înregistrat încasări de 424.136 de lei, cu 21.837 de spectatori în 70 de săli.

În weekend s-a mai lansat și La tortue rouge / Ţestoasa Roşie (Independența Film), care a ocupat locul 17, cu 8.071 de lei și 1.723 de spectatori în 13 săli.

Weekendul trecut în cifre

Suma totală încasată în cinematografe a crescut cu aproape un milion de lei față de weekendul precedent, înregistrându-se 3.936.156 de lei.

Și numărul spectatorilor a cunoscut o creștere semnificativă, fiind prezenți aproape 200.000 de spectatori în sălile de cinema, înregistrându-se cu 60.000 de bilete vândute mai mult.

Box-Office România

weekend #49: 16 – 18 decembrie 2016

Date furnizate de Cinemagia

loading...
Did you find apk for android? You can find new Free Android Games and apps.

You may also like ...

0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *