The Last Dream for the Moon, un mediumetraj SF românesc

Want create site? Find Free WordPress Themes and plugins.

Vineri, 25 noiembrie, va fi proiectat în premieră mediumetrajul Ultimul Vis pentru Lună / The Last Dream for The Moon, regizat de Octavian Repede.

Ultimul Vis pentru Lună / The Last Dream for The Moon este un film de 30 de minute, realizat de Asociația de Film Nova Polaris Sibiu, cu Teodor Porumb și Paul Bondane printre protagoniști.

Cu ocazia premierei de la finalul acestei luni, am stat de vorbă cu regizorul Octavian Repede, însă înainte de a vedea ce a avut de spus, haideți să vedem trailerul filmului său.

Sinopsis
Iulie, 1969. Cursa spațială pentru explorarea Lunii dintre americani și sovietici își consumă ultimele momente.
Prima ființă umană urmează să pășească în scurt timp pe Lună. Dar un incident petrecut în Munții Carpați și o înregistrare misterioasă, descoperită de prof. Werner, duc poveștile despre explorarea Lunii către noi posibilități fantastice.

Trailer Ultimul Vis pentru Lună / The Last Dream for The Moon

[embedded content]
Cum ți-a venit ideea pentru acest film? Adică vreau să spun că nu e chiar o poveste la care s-ar gândi oricine…

Da asa e, cred si eu ca este o poveste foarte originala si rara in peisajul autohton. Dar m-am inspirat si din realitate. Mai exact, m-am inspirat din accidentul navetei spatiale Columbia din 2003, pentru cine isi mai aminteste. Si am mutat cumva actiunea in Muntii Carpati (nedefinit) si in Transilvania. In faimosul an 1969. Anul aselenizarii americane.
Dar nu am sa intru in detalii ca sa nu dezvalui momentul-surpriza.
Dar filmul e cumva si un mix.
M-am inspirat si dintr-o poezie mai veche necunoscuta publicului larg, de Ovidiu Valeriu Geogeanu, scrisa in 1969. Se chema „Ultimul cantec pentru Luna” si era cumva despre demitizarea Lunii, odata cu sosirea oamenilor…
Apoi multe elemente din film au cumva un corespondent in realitate. (Prof. Werner-sas din Transilvania e si el un fel de Prof. Herman Oberth, tot sas din Transilvania, considerat ca unul dintre parintii calatoriilor spatiale. Un savant fabulos de care Romania ar trebui sa se mandreasca mai mult. Si mai sunt si altele…)

Existau în România, în 1969, oameni care aveau camere de filmat?

Absolut. Bunicul meu a avut de prin anii 70, cred. Evident pentru home-using.

Cât au durat filmările și apoi post-producția?

Filmarile au durat cam 6-7 zile, iar la post-productie am stat 4 luni.

Am observat pe canalul tău de YouTube și alte filmulețe postate. De când ai pasiunea aceasta de a face filme și cu ce te ocupi atunci când nu lucrezi la vreun film?

Filmele sunt munca mea si a colegilor mei (sunt obligat sa il mentionez pe Tudor Porumb, 🙂 ) din Asociatia Nova Polaris Sibiu, asociatie culturala independenta de film: cinema-documentar.ro si novapolaris.ro
Lucrez de ceva ani in industria videografica plus alte colaborari de televiziune. Am lucrat si la Astra Film Sibiu, in zona documentarului, si continui sa filmez si sa editez mult pentru clientii internationali.

Cu ce aparate mergi la o filmare?

Avem aparatura proprie, nu inchiriata, ceea ce ne confera o mai mare libertate de miscare. Folosim camere Panasonic GH4 cu obiective Panasonic. Tragem si editam 4k. Avem trepiede Sony, Fancier, slider 2m motorizat/manual, macara Indya de 4m. Lumini halogenice economice, variante de wataj, softboxuri, pentru sunet recorder zoom H4, lavaliere Boya, Rhode mic, etc. Mai detinem fundaluri, chroma… cam de ce e nevoie pentru niste independenti.

Care este programul de editare pe care-l folosești?

Noi mergem pe OS Windows si ne-am orientat deci spre tabara celor de la Premiere.

3 scurtmetraje recomandate de Octavian Repede

The Duel at Blood Creek, de Leon Burton
[embedded content]

The Black Hole, de Diamond Dogs
[embedded content]

Silent River/Apele tac, de Anca Miruna Lăzărescu
[embedded content]

Filmul Ultimul Vis pentru Lună / The Last Dream for The Moon va fi proiectat în premieră, vineri, 25 noiembrie, la Casa Habitus din Sibiu, de la ora 20:00.
Pentru mai multe informații, puteți urmări pagina de Facebook a filmului.

Let’s block ads! (Why?)

loading...
Did you find apk for android? You can find new Free Android Games and apps.

You may also like ...

0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *